Postal Address:

București, România

Despre Violeta Pascu

Rănile și suferințele nu dispar niciodată dacă nu le scoți la suprafață să le vindeci.

Ele se tratează cu iubire și acceptare.

Mi-a luat 30 de ani să găsesc curajul de a împărtăși și a-mi da voie să fiu vulnerabilă.

Dacă noi nu vorbim despre rănile noastre și nu le vindecăm, acestea rămân în memoria celulară și se manifestă sub formă de boli sau accidente și ne obligă să ne întoarcem către noi.

În 2006 asta mi s-a întâmplat. Am avut un accident grav de mașina apoi în 6 luni am pierdut două persoane foarte dragi, tatăl și fratele meu, în mod fulgerator.

Aceste tragedii teribile și suferința toată scoasă la suprafață, m-au adus în prezent și m-au obligat să iau decizii pentru viața mea.
Eram deja de 20 și ceva de ani într-o relație toxică, în care eram abuzată emoțional și psihic.

Nu aveam însa curajul să spun STOP pentru a nu aduce judecata celorlalți asupra mea.

Ce o sa spună lumea conta prea mult pentru cei apropiați, iar eu nu voiam să-i dezamăgesc.

Dar era mult prea dureros să mă pierd pe mine așa cum i-am pierdut pe cei dragi.

Și acela a fost momentul de cotitură.
Acolo, în acel moment a început călătoria mea spre mine însămi!

Au urmat peste 15 ani în care m-am căutat pe mine prin cursuri, specializări, sute de cărți citite, workshopuri și ateliere de dezvoltare și vindecare, am testat zeci de metode care să mă ajute să vindec rănile și să-mi deblochez viața.

Până când am descoperit Fast Healing Therapy – metoda pe care o practic acum în lucrul cu oamenii.
Pentru ca ea a adus ușurință în acest parcurs al meu și schimbări profunde în viața mea și în ființa mea.

Am inspirat sute de oameni să își depășească blocajele pe care le aveau datorită abuzurilor fizice și psihice din relații și copilărie și să își regăsească bucuria de viața și puterea personală.

Visul meu suprem este o lume în care să existe cât mai mulți oameni autentici, care își fac curaj să se vindece de neiubire de sine și să oprească lanțul de transmitere a traumelor și suferințelor.

Îmi doresc să ajut cât mai mulți oameni să fie conștienți de propria lor măreție și să creeze relații de iubire și acceptare cu ei înșiși și cu ceilalți.
Sunt practician în Fast Healing Therapy, cea mai rapidă și mai ușoară metodă pe care o cunosc și cu care personal am avut experiențe profund vindecătoare și eliberatoare.
Sunt psiholog cu o experiență de peste 17 ani, specializat în terapia sistemică pentru cuplu, copil, familie.

Am lucrat cu copii și tineri, dar și cu persoane adulte și seniori în programe care au avut un real succes.
Sunt practician Theta Healing și pasionată de tehnici și metode alternative de vindecare emoțională și spirituală.
Sunt facilitator Vindecare intuitivă și Reconectare cu Sinele.

Aleg să te inspir și să te ghidez pentru a-ți face curaj să spui STOP suferințelor cauzate de rănile sufletești!